24 Martie :

  
1714: Constantin Brâncoveanu este mazilit | 1973: Pink Floyd lansează albumul Dark Side of the Moon | 1990: A luat ființă Serviciul Român de Informații (SRI)
 


 
Adresa de email

1 + 2 =


 
 
 
 
 
 
 
 
 

Saptamana Luminata este celebrata si de braileni

După Săptămâna Patimilor, de ieri, creştinii ortodocşi sunt în Săptămâna Luminată, aceasta fiind prima săptămână care urmează după Învierea Domnului Iisus Hristos şi se termină în duminica următoare, numită Duminica Tomii (a Sfântului Apostol Toma).

Pentru creştinii ortodocşi, Săptămâna Luminată este începutul unei perioade de sărbătoare care se termină după cincizeci de zile de la Paşte, la Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile). Săptămâna Luminată stă sub semnul luminii şi prima slujbă din această săptămâna începe prin cuvintele ”Veniţi de luaţi lumină”. Hristos iese din mormânt învăluit în lumina cea sfântă a dumnezeirii Sale. Din noaptea Învierii şi până la Înălţarea Domnului la cer, în Biserică se cântă “'Luminează-te, luminează-te noule Ierusalime, că slava Domnului peste tine a răsărit”, prin noul Ierusalim făcându-se referire la Ierusalimul cel veşnic, eshatologic.



sursa: arcasu.ro


 

Adauga un comentariu pe facebook

 

 

Comentarii (0)


 



 
 

LOCURI DE MUNCA

 
 

CV-uri Braila Galati

 
 

Ultimele anunturi



Ultimele anunturi