24 Martie :

  
1714: Constantin Brâncoveanu este mazilit | 1973: Pink Floyd lansează albumul Dark Side of the Moon | 1990: A luat ființă Serviciul Român de Informații (SRI)
 


 
Adresa de email

7 + 6 =


 
 
 
 
 
 
 
 
 

Forum Braila / Obiective / Personalitati Braila

Gheorghe Munteanu Murgoci geolog brailean

Gheorghe Munteanu Murgoci (n. 20 iulie 1872, Măcin - d. 5 martie 1925) a fost un geolog, mineralog şi pedolog român, care împreună cu Nicolae Iorga şi Vasile Pârvan şi a înscris numele printre fondatorii "Institutului de Studii Sud Est Europene" din Bucureşti. A fost membru corespondent al Academiei Române.
   Profesorul Gheorghe Munteanu Murgoci s-a născut la Măcin, ca fiu al ciobanului Radu Manolache din Murgoci. Numele de Munteanu este dat de învăţătorul său, la care geologul adaugă pe cel de Murgoci, după numele unui munte în care tatăl său îşi ţinea turma. Defapt, după propriile relatări, naşterea (înregistrată la Măcin) ar fi avut loc în căruţă, în timpul transhumanţei, undeva pe drumul dintre munţii Buzăului şi bălţile Dunării, părinţii săi fiind originari din Bisoca.
    Urmează şcoala primară în localitatea natală, iar studiile liceale la liceul real "Nicolae Bălcescu" din Brăila.În 1892, susţine bacalaureatul şi se înscrie la Facultatea de ştiinţe a Universităţii din Bucureşti, la secţiile de matematică şi ştiinţe fizico-chimice. În timpul studenţiei împreună cu profesorul Ludovic Mrazec face cercetări geologice şi petrografice în regiunea Dobrogei şi a Carpaţilor Meridionali. După terminarea studiilor universitare, pleacă la specializare în Austria şi apoi în Germania. Teza sa de doctorat (1900), tratând probleme de petrografie, este distinsă cu menţiunea "Magna cum laude" a Universităţii din Munchen.
     În 1903, Gheorghe Munteanu Murgoci devine primul docent universitar din România în mineralogie), în lucrarea sa tratând problema chihlimbarului românesc. Face călătorii de studiu în Anglia, America, Rusia şi California. Din 1908 activează ca profesor de mineralogie şi geologie la "Şcoala naţională de poduri şi şosele " din Bucureşti, iar când aceasta se transformă în "Şcoala Politehnică" îi este încredinţată catreda de mineralogie (1920). Din 1923, este preşedinte al Comisiei Internaţionale de Cartografie a Solului.
     Creaţia sa ştiinţifică cuprinde pe de o parte studiile sale de geologie-mineralogie-petrografie, iar pe de altă parte studiile sale asupra solurilor din România. A realizat studii asupra Dobrogei, Carpaţilor Meridionali, Masivului Parâng, Munţilor Lotrului. A descoperit lotritul - înscriind în geologie un nou mineral. În legatură cu studiile sale petrografice, mineralogice şi tectonice, mare importanţă o prezintă cercetările sale privind bogaţiile subsolului romanesc, fiind cel dintâi care a precizat condiţiile de zăcământ ale petrolului din Oltenia.
     Gheorghe M. Murgoci a fost întemeietorul şcolii româneşti de pedologie, în 1909 prezentând prima schiţa de hartă agrogeologică a ţării la scara 1: 2500000, unde repartiţia principalelor tipuri de sol apare cu o deosebită claritate. A descoperit noi minerale şi zăcăminte de substanţe minerale utile şi a elaborat teorii intrate în patrimoniul ştiinţei mondiale.
    Împreună cu un grup de profesori, fizicieni şi alţi oameni de ştiinţă a ajutat la pornirea mişcării de cercetaşi din România şi la dezvoltarea organizaţiei Cercetaşii României.
    În anul 1923, când consacrarea lui Murgoci era universal recunoscută Academia Română îl alege printre membrii săi corespondenţi, iar 1924 a fost ales ca membru de onoare al Comitetului Asociaţiei Internaţionale a ştiinţei solului şi director al Hărţii pedologice a Europei. În 1925 moare prematur, în plină putere a creaţiei, la numai 53 de ani.

Studii pedologice
     Prima hartă a solurilor din Romania
Profesorul Gheorghe Munteanu Murgoci (1872-1925) este fondatorul pedologiei ca ştiinţă în ţara noastră. A fost unul din marii cercetători ai Institutului Geologic al României şi profesor de geologie la Universitatea din Bucureşti. (Blaga Gh. et al., 1996)
    La iniţiativa sa, în anul 1906, s-a înfiinţat Secţia de Agrogeologie pe lângă Institutul Geologic al României. A efectuat numerose călătorii de studiu în ţări din Europa şi America, în cadrul cărora, a luat contact cu cercetătorii implicaţi în studiul solului şi cu diferitele concepţii legate de studiul acestuia. Legăturile sale cu specialiştii ruşi, din şcoala lui V. V. Dokuceaev, au influenţat mult concepţia lui Murgoci în legătură cu studiul şi clasificarea solurilor.
    Pe baza concepţiei naturaliste, G. M. Murgoci, împreună cu colaboratorii P. Enculescu şi Em. Protopopescu-Pache, întocmeşte între anii 1906-1909, prima hartă a solurilor din ţara noastră, publicată la scara 1:2.500.000 şi însoţită de o schiţă climatologică. În anul 1911, Murgoci prezintă o caracterizare generală a supra zonei de soluri din ţara noastră. Prin lucrările sale, profesorul G. M. Murgoci a pus bazele pedologiei genetice, nomenclaturii şi clasificării solurilor din România.
     Gheorghe Munteanu Murgoci a desfăşurat o activitate susţinută şi pe plan internaţional, contribuind la afirmarea ştiinţei solurilor din România. Pentru meritele sale deosebite,în anul 1923, la Conferinţa de la Praga G. M. Murgoci este ales preşedintele Comisiei de cartografiere a solurilor, iar în 1924 este ales preşedinte al Comisiei pentru întocmirea hărţii solurilor din Europa. (Blaga Gh. et al., 1996)

Operă
    geologiei:
        "Sinteza geologică a Carpaţilor Sudici" - Comunicare la cel de-al XI-lea Congres geologic internaţional
        "Asupra proprietăţilor şi clasificării amfibolilor albaştri" - două comunicări la Academia de Ştiinţe din Paris (21 august şi 4 septembrie 1922)
        "Zăcămintele succinului din România (chihlimbar, romanit)" - Teză de docenţă prezentată Universităţii din Bucureşti (1903)
        "Cercetări geologice în Dobrogea Nordică" - lucrare prezenată la Institutul geologic al Romîniei (1911)
    pedologiei:
        "Zonele naturale de soluri din România"
        "Études sur les sols arables de la Roumanie"
    geografiei româneşti;
        "Câmpia Română"
        " Balta Dunării"
       "Cercetări geologice asupra Dobrogei nordice, cu privire specială la rocile paleozoice şi eruptive".
Cercetări de geomorfologie, stratigrafie şi tectonică colinară a regiunilor colinare ale Olteniei:
    "Terţiarul din Oltenia cu privire la sare, petrol şi ape minerale".



Asteaptam comentariile si sugestiile dvs. pe Facebook dar si comentarii libere fara cont.

 

Din aceeasi categorie

 

Adauga un comentariu pe facebook

 

 

Comentarii (0)


 


 
 

LOCURI DE MUNCA

 
 

CV-uri Braila Galati

 
 

Stiri Braila de ultima ora

Fara condamnati la alegerile locale si parlamentare

Cetatenii condamnati definitiv la pedepse privative de libertate pentru infractiuni savarsite cu intentie sa nu mai poata fi alesi in organele administratiei publice locale, in Camera Deputatilor, in Senat si in functia de Presedinte al Romaniei [ descarca... ]

 

Seara Menestrelilor la Casa Goanga

Casa de Cultură a Municipiului Brăila vă invită, sâmbătă, 7 noiembrie 2015, de la ora 17:00, la „Seara Menestrelilor” - un recital de muzică şi poezie barocă şi renascentistă oferit de grupul Anonym Consort. [ descarca... ]

 
     



     

     

    Modele
    ForumBraila.ro: site care prezinta online stiri, informatii si evenimente din viata judetului Braila. Vei gasi adrese utile si date de contact ale firmelor, scolilor, liceelor, gradinitelor si institutiilor publice din Braila, stiri despre prognoza meteo pe urmatoarele zile in judetul nostru, poze, harti si prezentari detaliate despre obiectivele turistice, istorice sau personalitatile Brailei.